(P) Studiile au demonstrat: nu contează ordinea în care consumi băuturile alcoolice!

Există o vorbă din popor extrem de cunoscută: "Berea după vin este un chin; vinul după bere este o plăcere". În fond, se crede că poți să eviți o mahmureală pe cinste dacă consumi băuturi alcoolice în ordinea corectă. Cu toate acestea, studiile recente au demonstrat că această regulă nu este valabilă. Atâta timp cât nu consumi responsabil, nu mai are nicio relevanță dacă berea este consumată înainte sau după vin.    

(P) Studiile au demonstrat: nu contează ordinea în care consumi băuturile alcoolice!

Struguri sau cereale, dar niciodată împreună  

Mai mult decât atât, cercetătorii americani au mers mai departe cu studiile și au ajuns la concluzia că mahmurelile nu sunt mai ușor de suportat dacă nu amesteci mai multe tipuri de bauturi alcoolice. Astfel, au demontat și mitul că băuturi precum vodka sau whiskey-ul nu ar trebui niciodată combinate cu vin sau cognac, spre exemplu. Totul se rezumă la cantitate.  

Experimentul s-a realizat pe un eșantion de 90 de oameni, care au fost împărțiți în trei grupuri. Aspecte precum greutatea, sexul și vârsta sunt criteriile pe baza cărora s-a făcut împărțirea.  Berea folosită avea o concentratie de alcool de 5% și s-a servit rece. Vinul alb avea o concentratie de alcool de 11,1% și a fost servit la aceeași temperatură ca berea.  

Primul grup a servit două halbe și jumătate de bere, după care a trecut la patru pahare de vin alb. Al doilea a consumat aceleași băuturi alcoolice, însă în ordine inversă. Al treilea grup a putut să aleagă tipul de băutură pe care să-l consume, însă astfel încât să se ajungă la același volum de alcool ingerat.  

După o săptămâna, cele trei grupuri au fost rechemate pentru a schimba ordinea în care au consumat băuturile, iar în cazul grupului trei, să opteze pentru cealaltă variantă.  

Rezultatele au arătat clar că a contat prea puțin ordinea în care au fost consumate băuturile alcoolice și că disconfortul de a doua zi a fost același. De asemenea, nu a contat nici faptul că s-a consumat un singur tip de alcool, pentru că mahmureala a fost la aceeasi intensitate ca în cazul grupurilor doi și trei.  

De notat este faptul că femeile au resimțit altfel cantitatea de alcool administrată. 

Cert este că mahmureala poate fi evitată doar dacă se consumă băuturi alcoolice în mod responsabil. Este de preferat ca după fiecare pahar să se bea și apă. Din moment ce băuturile alcoolice sunt diuretice, te vor face să mergi la toaletă mai des, ceea ce înseamnă că vei pierde multă apă. Încearcă să "tragi" cât mai mult de fiecare pahar și să nu dai curs tuturor rundelor de shoturi. Iar dacă tentația este foarte mare și pierzi numărul de pahare consumate, este important ca a doua zi să ai un mic dejun sănătos, care să te ajute să-ți revii mai repede și ușor. Spre exemplu, două ouă fierte, o felie de pâine la toaster și o banană mare vor face minuni. Evită cafeaua și grăsimile și, bineînțeles, consumă apă din belșug.  

Stiri

Modifică setările cookies