Până când mai poți folosi anvelopele de vară și de ce (P)

Dacă în anotimpul rece ai mașina echipată cu pneuri de vară, există și persoane care pleacă vara la mare având încă pneurile de iarnă. Nici unul dintre cele două exemple nu sunt de urmat. 

Până când mai poți folosi anvelopele de vară și de ce (P)

Dar, dacă este să ne gândim care dintre cele două persoane greșește mai tare, atunci voturile ar trebui să meargă către prima. Pentru că vara, chiar dacă anvelopa de iarnă suferă o depreciere accelerată, poate ține mașina pe drum. În schimb dacă un vehicul este dotat cu pneuri de vară și ajunge pe o suprafață acoperită cu zăpadă, mașina va merge în orice direcție numai în cea dorită nu. 

Prin urmare, se naște întrebarea firească: ”Până când pot folosi anvelopele de vară”? Din punct de vedere legal, se precizează doar unde puteți, nu și când. Astfel, dacă pe jos nu este zăpadă, gheață sau polei, puteți folosi pneurile dedicate sezonului estival. Dar asta doar din punct de vedere legal, ceea ce nu este neapărat corect și tehnic. Iar dacă o abatere de la regulamentele rutiere se soldează deseori doar cu o amendă sau un avertisment, abaterile de la legile fizicii deseori se plătesc cu table îndoite, timp pierdut în service sau chiar mai rău. 

La întrebarea „Până când pot folosi anvelopele de vară” se poate răspunde simplu sau mai complicat. Simplu ar fi „Până când dă prima ninsoare”. Dar pentru că nu toți avem garaje și ne putem schimba roțile când vedem că a nins afară, răspunsul ar fi mai degrabă unul mai complex „Până când ești suficient de sigur că temperaturile vor scădea sub 15 grade în mod constant”. Anvelopele dedicate sezonului estival au în compoziție un cauciuc făcut să reziste la temperaturi mai ridicate. Sunt, dacă vreți, echivalentul unui tricou. Se comportă foarte bine când este cald, și nu asigură suficientă protecție când este frig. Pe măsură ce termometrul arată tot mai puține grade, cauciucul acesta devine mai tare. Odată ce se întărește, își pierde și principala sa calitate și anume elasticitatea. Odată ce s-a rigidizat și este supus forțelor mecanice de apăsare, întindere sau comprimare, încep să apară fisuri în material. Aceste fisuri vor duce, până la urmă, la desprinderi. Cu alte cuvinte, anvelopa va începe să se descompună. Dar nu este neapărat nevoie să facă asta imediat. Acele fisuri vor rămâne acolo până la primăvară, când pneurile vor fi montate din nou pe mașină. Odată ce vitezele de deplasare, temperaturile și forțele de frânare vor crește, acele fisuri vor duce la desprinderi ale unor bucăți din profilul pneului.

Desigur, asta nu înseamnă că imediat ce într-o noapte au scăzut temperaturile sub 15 grade Celsius să dați buzna la vulcanizare să schimbați anvelopele. Nu. De preferat ar fi ca în momentul în care dimineața și seara sunt temperaturi de sub 10 grade iar ziua nu se mai ating 20 de grade, să renunțați la anvelopele de vară sau cauciucurile all season și să treceți la pneurile de iarnă. Mulți poate vor râde. Cei care râd vor face coadă la vulcanizări în momentul în care chiar se vor anunța ninsori. Atunci, cineva va trece liniștit și relaxat pe lângă cozi și-și va vedea de drum: cel care a schimbat roțile din timp.

Stiri

Modifică setările cookies