(P) 5 beneficii pe care le oferă noul Ford Mondeo

Istoria modelului Mondeo al gigantului american Ford Motor Company, începută în anul 1993, a ajuns deja la cea de-a 5-a generație.

(P) 5 beneficii pe care le oferă noul Ford Mondeo

Cele trei variante de caroserie (sedan în 4 uși, hatchback și estate în 5 uși), cu motoare între 1 și 2 litri propulsate de carburant (benzină sau motorină), hibride sau chiar electrice, o cutie manuală în șase rapoarte și două cutii automate, dintre care una cu dublu ambreiaj integrat, fac din noul Ford Mondeo o alegere ideală ca mașină de familie sau în clasa business. În continuare îți prezentăm 5 dintre beneficiile de care se bucură cei care cumpără noul Ford Mondeo.

Tehnologie de ultimă generație
Compania Ford și-a obișnuit clienții cu cele mai noi tehnologii care apar în piața auto odată cu lansarea noilor sale modele. Într-o lume în care vrem să fim înconjurați de asistență inteligentă acasă și la birou, producătorii de automobile nu puteau rata ocazia transformării condusului într-o experiență smart. În primul rând, noul Ford Mondeo se adaptează la condițiile meteorologice de drum, la traficul în care rulează, dar și la stilul tău de șofat. Tehnologia avansată a luminilor de zi și de noapte preia sarcina de a fi vizibil și de a vedea limpede în orice condiții, fără să mai fii nevoit să schimbi după caz fazele blocului de lumini.

Manevre de parcare în deplină siguranță

Pentru o mașină de dimensiuni large family, manevrele din aglomerația urbană ar putea fi descurajatoare, dacă nu ar exista asistența inteligentă Ford. În consola centrală se regăsește un ecran integrat prin care ai o imagine panoramică a părții din spate a mașinii, pentru a te orienta în timpul manevrelor în marșarier. Un grafic virtual te ajută să parchezi mai ușor, ținând cont de liniile verticale care te încadrează chiar și în spații înguste. Pentru a beneficia de funcția parcării automate trebuie să identifici un loc cu doar 20% mai lung sau mai lat decât mașina ta. Tot ce ai de făcut este să apeși butonul de parcare și să urmezi indicațiile transmise de senzori în consola centrală: direcția este preluată automat, în timp ce tu acționezi pedalele de accelerație sau frână și schimbi vitezele.

O nouă definiție a confortului
Experiența din habitaclul noului Ford Mondeo este un răsfăț. Pentru mai multă lumină naturală în condiții depline de siguranță poți opta pentru plafonul panoramic heliomat cu protecție ridicată UV. În interior, iluminarea ambientală are o paletă generoasă de nuanțe pe care le poți alege după bunul plac. Funcția MyKey este un fel de administrator care te ajută se înregistrezi limita de viteză, volumul playerului audio și alte restricții care rămân valabile pentru oricine conduce mașina pornită cu ajutorul acestei chei. Coșmarul unui parbriz înghețat în diminețile de iarnă este istorie datorită dotării Quickclear. La simpla apăsare a unui buton, gheața, ceața și aburul se topesc, eliberându-ți câmpul vizual în câteva minute, fără pic de efort. 

Scor maxim Euro NCAP

Elementele de siguranță pentru șofer, pasageri, copii și pietoni implementate în tehnologia ce echipează noul Ford Mondeo i-au adus 5 stele din partea specialiștilor Euro NCAP. Multe dintre acestea au fost, la vremea lor, inovații Ford în modelul siguranței, iar cercetările continuă să dea rezultate. Noul Mondeo a fost prima mașină echipată cu centuri de siguranță gonflabile pentru locurile din spate. Acestea devin un fel de airbag suplimentar care în cazul unei coliziuni reduc probabilitatea rănirii datorită diminuării presiunii aplicate asupra sternului, capului și gâtului.

Stabilitate în orice condiții
O cameră orientată către direcția de deplasare te ajută să menții banda de rulare, avertizându-te prin semnale luminoase și acustice dacă o depășești. În lipsa unei reacții a șoferului, sistemul intervine și preia controlul asupra direcției, aducând mașina înapoi pe banda de rulare. Funcția este valabilă pentru deplasarea pe autostrăzi, la viteze mai mari de 65 km/h și poate fi dezactivată manual. EPAS este acronimul pentru direcția servoasistată electric, adaptată în funcție de viteza de deplasare și de condițiile de drum. Asistența la pornirea în rampă sau pe suprafețe alunecoase te împiedică să pierzi controlul mașinii în astfel de condiții.

Program Pro Arena

  • Duminică

Stiri

Modifică setările cookies